• Dacia şi organizatorii UTMB® World Series, UTMB Group şi The IRONMAN Group, anunţă un parteneriat plurianual.
  • Dacia devine, din 2022, partener tehnic oficial şi partener auto exclusiv al probelor europene şi africane ale UTMB® World Series, inclusiv al UTMB® Mont-Blanc.

Dacia surprinde mereu lumea auto, ieșind de pe drumurile bătătorite – atât la propriu, cât şi la figurat. Datorită abordării sale pragmatice şi design-ului modern, simplu şi robust, Dacia este în măsură să propună ceea ce este esențial pentru clienții săi: accesibilitate şi posibilitatea de a profita de plăcerile simple ale vieții. În contextul în care Dacia devine tot mai atașată de activitățile în aer liber, parteneriatul cu UTMB® World Series este o nouă modalitate de a le oferi celor care doresc plăcerea de a se conecta la natură prin participarea la o competiție de alergare pe traseu, așa numitul „trail running”.

Dacia şi organizatorii circuitului UTMB® World Series, UTMB Group şi The IRONMAN Group, anunţă azi un parteneriat pe mai mulți ani. Dacia devine astfel Partenerul Tehnic Oficial şi Partenerul Auto exclusiv al evenimentelor UTMB® World Series în Europa şi Africa, printre care prestigiosul UTMB® Mont-Blanc.

UTMB® World Series este circuitul de trail running prin excelență care le permite tuturor participanților plăcerea de a trăi aventura UTMB® prin intermediul unor evenimente internaționale de prim plan în destinații unice în lume.

UTMB® World Series şi Dacia împărtășesc numeroase valori fundamentale, printre care spiritul de solidaritate, inclusivitatea şi responsabilitatea faţă de mediu. Datorită acestui parteneriat, cele două părți vor colabora îndeaproape pentru promovarea acestor valori.

Parteneriatul acoperă perioada 2022 – 2024. În calitate de prim Partener Tehnic Oficial şi de Partener Auto exclusiv al UTMB® World Series, Dacia va oferi sprijin operaţional pentru evenimentele europene, punând la dispoziție vehiculele sale robuste concepute pentru trasee all şi off--road.

"De peste 15 ani ne place să inovăm pe piaţa auto. Imensul succes al emblematicului Duster reflectă poziționarea mărcii şi ambiția noastră de a facilita conectarea oamenilor la natură. Ne bucurăm să ne asociem UTMB® World Series. Aceasta ne va permite să creștem notorietatea mărcii şi să ne apropiem şi mai mult de cei care apreciază plăcerile simple ale activităților în aer liber."

Xavier Martinet, SVP, DACIA & LADA, Marketing, Vânzări şi Operaţiuni

"Prin UTMB® World Series, le oferim atleților o aventură într-un mediu unic şi într-o natură neafectată de activitatea umană. Faptul că Dacia promovează un consum responsabil şi soluții inteligente din punct de vedere ecologic este foarte important pentru noi. IRONMAN Group se bucură să primească Dacia în familia sa şi sperăm că parteneriatul nostru va fi reușit."

Matt Wikstrom, Director de Parteneriate în cadrul The IRONMAN Group

"Suntem încântați să ne asociem cu Dacia, întrucât etica sa de brand corespunde celei a UTMB® World Series. Am lansat UTMB® World Series pentru a reuni comunitatea de alergători de trail, şi pentru a crea un sistem sportiv inclusiv pentru toți atleții. Valorile noastre fundamentale se asociază în mod natural cu cele ale Dacia, şi suntem nerăbdători să lucrăm împreună. Ne apropie în mod firesc pasiunea comună pentru outdoor şi responsabilitatea faţă de mediu în contextul în care UTMB® World Series continuă să se dezvolte pe pieţele cheie din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa."

Frédéric Lénart, CEO al UTMB Group

Parteneriatul între UTMB Group şi The IRONMAN Group a fost anunțat în mai 2021 cu ocazia lansării UTMB® World Series. Primul eveniment al seriei se va derula între 7 şi 10 aprilie cu ocazia celei mai mari curse de trail running din Croația, « Istria 100 by UTMB® ». Pe parcursul anului 2022 se vor derula 25 de evenimente internaționale, la capătul cărora competitorii se vor putea califica pentru finala UTMB® World Series : ediția UTMB® Mont-Blanc 2023.

UTMB® WORLD SERIES

UTMB® World Series este o evoluție majoră pentru disciplina de trail running, care propune un sistem sportiv integrat şi deschis tuturor. Organizat potrivit standardelor de calitate ale UTMB®, acesta le oferă alergătorilor posibilitatea de a participa la cele mai frumoase evenimente ale planetei şi de a se califica astfel la UTMB® Mont-Blanc unde va avea loc prestigioasa UTMB® World Series Finals. Cele 25 de evenimente sunt organizate pe 4 continente, oferindu-le alergătorilor oportunitatea de a trăi experiența UTMB® în cele mai diverse locuri ale lumii. Pentru mai multe informații, accesați www.utmb.world.

UTMB GROUP

De-a lungul ultimilor 19 ani, şi de la crearea UTMB® Mont-Blanc în 2003 de un grup de prieteni pasionați, UTMB Group a fost unul din actorii majori ai dezvoltării disciplinei de alergare pe traseu. UTMB® Mont-Blanc este evenimentul de trail running de referință, la al cărui start participă, în fiecare an, peste 10 000 de alergători. UTMB Group este totodată la originea tehnologiei LiveTrail®, un serviciu digital inovator care facilitează managementul curselor de anduranță. Recunoscut de sute de mii de atleți, UTMB® a devenit o marcă mondială. În mai 2021, UTMB Group s-a asociat cu The IRONMAN Group pentru a lansa UTMB® World Series, care va reuni din 2022, 25 din cele mai bune evenimente internaționale ale planetei pentru a oferi un acces exclusiv la evenimentul major al acestui sport, UTMB® Mont-Blanc. Pentru mai multe informații, accesați www.utmb.world.

THE IRONMAN GROUP

The IRONMAN Group gestionează un portofoliu mondial de evenimente care cuprinde IRONMAN® Triathlon Series, IRONMAN® 70. 3® Triathlon Series, IRONMAN® Virtual Racing™ (VR™) Series, 5150™ Triathlon Series, Rock 'n' Roll® Running Series, Rock 'n' Roll Virtual Running™ Series, IRONKIDS®, World Triathlon Championship Series, evenimente de cross de prim plan, printre care Standard Chartered Singapore Marathon™ şi The Sun-Herald City2Surf®, evenimentele UTMB® World Series, printre care Tarawera Ultra şi Ultra-Trail Australia™, curse de VTT, printre care Absa Cape Epic®, evenimente de ciclism pe șosea, printre care Haute Route®, precum şi alte curse multisport. The IRONMAN Group este cel mai mare operator de sporturi cu participare de masă din lume oferind în fiecare an unui număr de peste un milion de participanți avantajele sporturilor de anduranță, în cadrul a sute de evenimente derulate în 55 de țări.
Pentru mai multe informații, accesați www.ironman.com/about-ironman-group.

DACIA

Înființată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieței auto locale şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al țării şi un efect structurant la nivelul economiei naționale prin intermediul rețelei ample de furnizori.

Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de țări, de pe 4 continente, oferind vehicule robuste, fiabile şi adaptate nevoilor şi stilurilor de viață ale unor categorii largi de clienți. Modelele sale au devenit adevărate referințe pe piaţa auto : Logan a democratizat accesul la achiziția unui automobil nou, Duster s-a impus ca cel mai accesibil SUV, în timp ce Sandero a devenit liderul vânzărilor către persoane fizice în Europa. Dacia Spring se afirmă deja ca soluția de mobilitate electrică accesibilă tuturor.