Printre tinerii campioni se numără 37 de elevi ai școlilor din Argeș, care au beneficiat de susținerea directă a Dacia.

Luni, 14 martie, au fost desemnați câștigătorii celei de-a doua ediții a celui mai important concurs de robotică școlară din România, NextLab.Tech. Tema din acest an a permis şi manifestarea preocupărilor firești de protejare a mediului, prin realizarea unui robot cu funcție de stropitoare pentru plante.

Conștientă de importanța pe care o are pregătirea de pe acum a viitoarei generații de specialiști în meseriile viitorului, Dacia s-a implicat încă din 2020 în susținerea acestei competiții.

De-a lungul celor două ediții, Dacia a pus la dispoziție kituri de robotică unui număr de 300 de elevi, de la școli şi licee din județele Argeș (Pitești şi Mioveni) şi Dâmbovița. În plus, 25 de elevi din Argeș şi București, cu vârste între 8 şi 16 ani, au beneficiat, în 2021, atât de sesiuni de educație, organizate de Dacia şi Renault Technologie Roumanie pentru a învăța cum să folosească în robotică tehnologia de imprimare 3D, cât şi de printuri 3D ale unor piese pentru roboții din tema lor de proiect.

Fidelă angajamentului său de a contribui la dezvoltarea competențelor pe care elevii de azi vor trebui să le stăpânească în lumea tehnologiilor de mâine, Dacia va rămâne şi în 2022 parteneră a competiției NextLabTech.

"Sunt fericită că Dacia a contribuit la bucuria copiilor care au făcut acești roboți. Ca mama şi ca om de resurse umane mă uit la băiatul meu şi la generația tânără din ziua de azi şi prin ochii lor văd cât de important este să îți găsești visurile, să le asamblezi şi să le vezi împlinite. Compania noastră sprijină educația, ajută tinerii să își urmeze visurile, de la elevii de la NextLab.Tech până la studenți şi masteranzi."

Simona Popovici, Director Resurse Umane Renault Group România

"Mulțumim Dacia pentru sprijinul acordat elevilor care doresc să se pregătească pentru meseriile viitorului. Apreciem în mod deosebit investițiile pe care Dacia le-a făcut în dezvoltarea concursului de robotică NextLab.Tech ajuns acum la rang de olimpiadă. Cu sprijinul Dacia, sute de elevi din Argeș şi Dâmbovița au făcut un pas important spre profesiile Industriei 4.0! Ne dorim ca această colaborare să continue în viitor."

Prof. univ. dr. Răzvan Bologa, inițiator al concursului de robotică NextLab.Tech

DACIA

Înființată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieței auto locale şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al țării şi un efect structurant la nivelul economiei naționale prin intermediul rețelei ample de furnizori.

Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de țări, de pe 4 continente, oferind vehicule robuste, fiabile şi adaptate nevoilor şi stilurilor de viață ale unor categorii largi de clienți. Modelele sale au devenit adevărate referințe pe piaţa auto: Logan a democratizat accesul la achiziția unui automobil nou, Duster s-a impus ca cel mai accesibil SUV, în timp ce Sandero a devenit liderul vânzărilor către persoane fizice în Europa. Dacia Spring se afirmă deja ca soluția de mobilitate electrică accesibilă tuturor.