*Oferte destinate persoanelor fizice, supuse unor termene şi condiții, fără valoare contractuală, în limita stocului disponibil. Modalitatea de calcul a reducerilor Rabla se bazează pe contravaloarea primei de casare şi eco-bonusurilor, aşa cum sunt precizate în Proiectul de Ordin pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului Rabla, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului mediului, apelor și pădurilor. Reducerile sunt aplicabile de la momentul la care înscrierile vor fi disponibile în PSIPAN, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și finanțat din Fondul pentru Mediu, conform regulamentului de campanie de la momentul respectiv. Această ofertă este valabilă de la momentul publicării Ordinului de modificare a Ghidului de finanţare Rabla în Monitorul Oficial, sub condiția îndeplinirii de către solicitant a tuturor cerințelor prevăzute de Ghidul de finanțare Rabla valabil pentru anul 2023.
**Cu excepția vehiculelor aflate în proprietatea unei unități administrativ-teritoriale sau a unei instituții publice.
Pentru mai multe detalii despre Programele Rabla și Rabla Plus, te rugăm să consulți site-ul afm.ro.